| « Ce fac contabilii in weekendul... | TVA la transferul de active - ... » |
Tags: jurnal, domnisoara contabil, blogcontabil.ro
Eu sunt "Domnisoara contabil", pentru ca asa imi spune toata lumea din firma. Lucrez la o companie mijlocie, traiesc viata obisnuita de "contabil de la 9 la 5", cum bine scria cineva. Prietenii de la BlogContabil.ro m-au rugat sa va scriu despre ce mi se intampla la slujba, pe drum, acasa etc. Ma conformez cu speranta ca va veti regasi si dvs aici. Citim si scriem impreuna pe acest blog....
Prima zi la Finante: cu pantofii in mana si creierii in dosar
Vreau sa va povestesc cea mai cumplita zi din viata mea de contabila debutanta, stresata si emotionata. Evident, colegele mi-au facut in mod intentionat "botezul" cat mai dificil, tocmai ca sa nu-l uit niciodata. Dovada ca si acum stiu totul ca si cand era ieri.
Poate va mai amintiti ca acum ceva ani au fost niste cozi imense la ghiseele Directiilor de Finante (nu ca acum nu ar mai fi, evident) intr-o ultima zi de plata a impozitelor cu prima reducere record acordata de MFP. Ei bine, eu habar n-aveam si m-am trezit dimineata cu gandul sa rezolv rapid "ordinul" primit de la sefa: "iei dosarele astea, le depui la..., ai grija sa nu ti le refuze ca avem tot ce trebuie acolo, si te intorci repede ca mai avem treaba". Gandind ca impresionez mi-am pus pantofii cu toc, bluza preferata si parfumul de colectie si m-am infiintat la prima ora la "ghiseu".
La locul faptei, lume cum imi amintesc ca vedeam cand eram mica la cozile la banane. La usa, cineva striga lista, deschidea numai dupa ce iti verifica buletinul, langa el un "comitet" de binevoitori si politisti supervizau, parea mai ceva ca la vizitele presedintelui. Eu, cu treburi in alta parte, dau sa ma strecor si sa ma duc intreaba mea. Mare greseala.
"Cucoana, tu nu stii sa stai la coada? Ce, crezi ca noi n-avem ce face acasa de-am venit aici? Nu va e rusine, nesimtitilor, tineretul din ziua de astazi, va bateti joc etc samd". Ce mi-au auzit urechile in 40 de secunde nu v-as putea povesti in 30 de minute. "Pai, eu nu merg la impozite, am treaba la...". Nicio sansa n-as fi avut sa explic nimic. A venit un domn cat se poate de viguros pentru varsta lui si m-a impins politicos pe scari in jos, restul m-au dat din mana in mana si asa am ajuns in spate. Ultima la coada.
4 ore si aproape jumatate am stat pe tocuri de 10 centimetri, cu geanta de 3 kilograme in brate si rasuflarea vecinilor pe lobul urechii. Din cand in cand (cand se deschidea usa) se forma cate un meleu ca la rugby si dansam un fel de hora "2 metri inainte - 2 metri inapoi", cu strigaturi foarte sugestive. A fost singura data cand am simtit ca ma sfarsesc incet-incet, fara nicio sansa. De zeci de ori am vrut sa plec, de fiecare data mi-am adus aminte de vorbele sefei mele. Si am ramas.
Apogeul l-am atins cand, in sfarsit, am pus piciorul pe scarile din fata usii. La semnalul miscarii clantei s-au pus in miscare si vecinii mei, jumatate m-au calcat pe picioare si cealalta jumatate mi-au rearanjat coastele pana cand n-am mai rezistat si am inceput sa tip. Tare si apasat, brusc si fara oprire. Succesul a fost imens. Hoarda a incremenit cu gura cascata, mi-au lasat aer sa-mi revin si la urmatorul grup au decis "sa o lase pe nebuna asta sa intre, zici ca e turbata, nu vezi ce ochi rosii are".
Imi amintesc ca inauntru batea un vant de aer conditionat si erau scaune libere, parea ca am ajuns in rai. M-am asezat, m-am descaltat si am inceput sa trag aer in piept de parca atunci iesisem de sub apa. Nu stiu cat am stat asa dar stiu ca la un moment dat a venit un paznic la mine sa ma intrebe daca nu cumva mi-e rau, sa cheme Salvarea. Abia atunci mi-am recapatat demnitatea, am trantit teancul de acte pe tejghea si am inceput sa le fac si eu cu ou si otet pe functionarele de acolo, caci doar trebuia sa ma razbun pe cineva. N-am reusit decat sa starnesc reactia de care ma temeam. "Ne pare rau dar acum suntem foarte ocupate, lasati-le aici si dati un telefon sa va spunem cand sa veniti".
Si asa am ajuns eu la munca dupa 5 ore de lupta cu fiscul, cu degetele de la picioare vinetii, mainile umflate si bluza noua numai buna de stors. Sefa m-a ascultat doar primele 30 de secunde dupa care mi-a explicat scurt. "Maine te duci inapoi, daca stai sa dai telefon mai terminam la anul".
Am mai patit astfel de evenimente intre timp, insa asa ceva niciodata. Acum rad cand imi amintesc, insa atunci am plans toata seara. Eu, care invatasem, eram educata, vroiam sa schimb lumea...uite ce ajunsesem sa mi se intample. Intre timp m-am mai calmat si nu mai iau atat de in serios lucrurile. Stiu ca si voi ati trecut prin astfel de situatii si stiu ca vor mai fi. Nimeni nu scapa, din pacate. Pana la urma, nu a spus nimeni ca sa fii contabil e un lucru usor :)
Va doresc o saptamana frumoasa si ne recitim zilele ce vin.
PS: daca doriti, puteti sa-mi povestiti aici despre astfel de intamplari din "contabilitate"
Posted in Articole,
Jurnalul Domnisoarei Contabil |
Print |
16 Comentarii»
Flux RSS