BlogContabil.ro» Articole» Cu doamnele de brat» Lili mananca: sare, zahar si grasimi

Mamele au acest prost obicei de a se crede centrul universului pentru copiii lor. Chiar sunt pentru un timp. Dar lucrurile incep sa se schimbe intr-un sfarsit.

Baietii mei isi schimba si ei universul cu totul, isi formeaza lumea lor, iar eu risc sa raman intr-o pozitie desueta. Parintii cu copii foarte mici isi imagineaza ca bat campii, spunand asta. Cei cu copii (sau nepoti) de scoala ridica privirea gen: "Ti-am spus eu".

In urma cu 2 zile - tema pentru acasa: formati propozitii cu fiecare semn de punctuatie cunoscut (anul doi de scoala...). Ultima propozitie incepe cu numele meu si am un scurt moment de orgoliu satisfacut... Ma aflu la "virgula" (preferam semnul de exclamare), iar propozitia (fara greseli, cel putin) suna asa:

"Lili mamanca: sare, zahar si grasimi."

Pentru astazi din nou tema pentru acasa: imagineaza-ti un dialog cu prietenul tau cel mai bun. Tema pe care o face copilul meu:
"- Tati, unde pleci?
- Trebuie sa plec la serviciu! Am treaba!"

Soc. Pentru ca ma enerveaza treaba asta si pentru ca sunt mama si pot sa-i dau peste nas, ii atrag copilului atentia: "Trebuia sa imaginezi un dialog cu prietenul tau cel mai bun, nu cu tatal tau. O sa primesti o nota proasta." Copilul, imperturbabil: "Tati mi-a spus intr-o zi ca este prietenul meu." Dupa o secunda: "Si bineinteles ca este prietenul meu cel mai bun!"

Interesant, nu? Pozitia mea in top-managementul familiei este discutabila. Va trebui sa reevaluez situatia. Pana la urma, ce sa zic, am avut o frumoasa perioada de glorie. Eleganta consta in a recunaste cand trebuie sa te retragi si sa ramai doar membru... de onoare.